ŞcoalaDeArbitri.Ro
Posts Tagged 'oficiali'
Patru arbitri din Romania vor oficia la Euro U21
Mihaela Tepusa va oficia in sferturile Ligii Campionilor
Kyros Vassaras si Alexandru Deaconu, implicati in proiectul ”ONSIDE”
Federația Română de Fotbal este una dintre cele 11 instituții la nivel european implicate în proiectul denumit „ONSIDE” care are rolul de a promova educația în și cu ajutorul sportului, punând accent pe dezvoltarea abilităților oficialilor din domeniu. Finanțate din fonduri europene prin programul Erasmus+, activitățile care se vor desfășura pe o durată de trei […]
Analiza prestațiilor arbitrilor din Liga 1 / Declarații – Kyros Vassaras
Oficialii de joc de Liga I și-au analizat prestațiile din debutul sezonului 57 de arbitri și arbitri asistenți de Liga I și un grup de arbitri de Liga 2 monitorizați au participat luni și marți la o ședință de analiză a prestațiilor din prima parte a acestui sezon convocată de președintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, […]
U-19, Euro 2016: Petrescu la Italia – Portugalia, Vassaras la Olanda – Franta
Dupa Franta – Anglia (scor: 1-2), Radu Petrescu a fost delegat sa conduca un alt joc de la Campionatul European de juniori sub 19 ani. Este vorba despre Italia – Portugalia, care se va desfasura maine, la Stuttgart, de la ora 20:30. In etapa a doua a turneului final, arbitrul roman a fost al patrulea […]
U-19, Euro 2016: Kyros Vassaras a debutat astazi, Radu Petrescu arbitreaza maine
Astazi a debutat, in Germania, Campionatului European pentru juniori sub 19 ani. Printre participantii la acest turneu se afla Kyros Vassaras si Radu Petrescu.
Dupa ce s-au certat cu asistentul medical, au cerut socoteala arbitrului asistent
Ceartă între asistentul medical și oficialii gazdelor Jocul dintre Unirea Petrolul Râfov și CSM Ploiești (scor: 2-4), Liga B, seria ”EST”, s-a întrerupt de mai multe ori, fiind la un pas ca partida să se încheie mult mai devreme. Totul a pornit de la o ceartă între
In atentia arbitrilor delegati la jocurile organizate de FRF/LPF
Informare a școlii federale de antrenori în atenția cluburilor din primele trei ligi si a arbitrilor
9 arbitri romani vor oficia la Lennart Johansson Academy Trophy, in Suedia
ARBITRI ROMÂNI LA LENNART JOHANSSON ACADEMY TROPHY În perioada 15-17 mai 2015, arbitrajul românesc va avea nouă reprezentanți, patru bărbați și cinci femei, la Lennart Johansson Academy Trophy, turneu rezervat juniorilor, băieți și fete, născuți în 2001-2002
Marius Avram debuteaza la Campionatul European Under 17. Lista arbitrilor
Incepand de astazi si pana pe 22 mai, Bulgaria va fi gazda Campionatului European de Juniori sub 17 ani. La turneul final va participa si Marius Avram (foto), chemat in ultim moment pentru a-l inlocui pe turcul Mete Kalkavan. Acesta din urma nu a trecut testul fizic (yoyo), din cauza unor probleme medicale, dupa cum […]
Lista cu arbitrii participanti la CONCACAF Under 20, Jamaica 2015
Campionatul CONCACAF Under 20 Jamaica, 9-24 ianuarie 2015
FIFA a oprit 15 arbitri in Brazilia pentru semifinalele si finalele CM
FIFA a oprit un numar de 15 arbitri, impreuna cu asistentii lor, dintre care ii vor alege pe cei care vor
Cristian Nica a debutat ca observator / Liga 2, Etapa 20: Delegari arbitri
FUTSAL: Un roman, pe lista celor 16 arbitri de la EURO 2014 / Turneul debuteaza astazi
Incepand de astazi si pana pe 8 februarie, in Belgia se va disputa turneul final al Campionatului European de Futsal, la care este calificata si nationala tarii noastre. Pe lista celor 16 arbitri chemati de UEFA sa oficieze la acest turneu se afla si un roman. Este vorba despre pitesteanul Bogdan Sorescu (foto). Pentru el […]
Arbitrii jocurilor din returul barajului pentru CM / Brigada sarba la Romania-Grecia
Arbitrii jocurilor din primul tur al barajului pentru CM / Brigada din Portugalia la Grecia- Romania
15 Noiembrie 2013 Islanda – Croatia, 21:00 Arbitru: Alberto Undiano Mallenco (ESP) Arbitru Asistent 1: Raúl Cabañero Martínez (ESP) Arbitru Asistent 2: Roberto Díaz Pérez Del Palomar
O brigada din Romania va oficia in preliminariile CE de tineret
Vineri, 15 noiembrie, o brigada din Romania va conduce jocul Slovenia – Rusia, contand pentru preliminariile Campionatului European de tineret (under 21).
Cel mai bun arbitru din lume in 2012 va conduce Legia-Steaua
Dupa italianul Nicola Rizzoli, Steaua va avea parte de un alt nume mare al arbitrajului mondial, Pedro Proenca. Portughezul este cel caruia UEFA i-a incredintat partida de la Varsovia, considerata probabil cea mai importanta intalnire din returul play-off-ului Ligii Campionilor.
Liga 1 | Arbitrii si observatorii ultimului joc al etapei a 6-a
SCS FC CFR 1907 Cluj SA – ASC Corona 2010 Brasov Data: 2013-08-26; Ora: 19:30; TV: DigiSport 1 Stadion: Gruia (Cluj-Napoca – Cluj) A: Gaman George Catalin (Craiova – Dolj; foto) A1: Stroe Gabriel Sabin (Piteşti – Argeş) A2: Timar Iulius-Radu (Marghita – Bihor) R: Albon Teodora (Cluj-Napoca – Cluj)
Liga 1, Etapa 6 | Arbitrii jocurilor programate duminica
FC Botosani (BT) – SC Sporting Club SA Vaslui Data: 2013-08-25; Ora: 17:30; TV: DigiSport 1 Stadion: Municipal (Botoşani – Botoşani) A: Balaj Pavel Cristian (Baia Mare – Maramureş) A1: Ghinguleac Adrian Radu (Bucureşti – Bucureşti) A2: Stoianov Sebastian (Constanţa – Constanţa)
© 2010 - 2013 www.ScoalaDeArbitri.ro Toate drepturile rezervate | Orice reproducere parţială sau integrală a conţinutului acestui site, fără acordul în scris al autorului se pedepseşte conform legilor în vigoare.
~ SITE-URI UTILE ~
Comentarii recente