La începutul lunii decembrie, vor avea loc partidele din etapele 5 și 6 din UEFA Women’s Nations League, trei dintre acestea urmând a fi conduse de brigăzi de arbitri din țara noastră.
Ana Maria Terteleac va conduce la centru partida dintre Ucraina și Polonia, din grupa 3 a League B. Ea va fi ajutată la cele două linii de către Alexandra Apostu și Roxana Ivanov, cel de-al patrulea oficial fiind Iuliana Demetrescu. Partida va avea loc vineri, 1 decembrie, de la ora 19:00, la Stalowa Wola, la Podkarpackie Centrum Pilki Noznej.
Pe 5 decembrie, la meciul din Scoția și Anglia, la centru va oficia Alina Peșu, care va fi ajutată la linii de Mihaela Țepușă și Daniela Constantinescu, iar Cristina Trandafir va fi arbitru de rezervă. Partida contează pentru Grupa 1 din League A și se va disputa de la ora 21:45, la Glasgow, pe Hampden Park.
În aceeași zi, Iuliana Demetrescu va arbitra jocul Țara Galilor – Germania din grupa 3 a League A. Ea va fi ajutată la linii de Petruța Iugulescu și Roxana Ivanov, iar Ana Maria Terteleac va fi cel de-al patrulea oficial.
Meciul este programat de la ora 20:30, la Swansea, pe Swansea Stadium.
Articol de Daniel Lazăr
Sursa: FRF
Comentarii recente