Vineri, 3 aprilie de la orele 17.00, la Universitatea ”1 Decembrie 1918”/amfiteatrul A9 va fi ales noul președinte al Asociaţiei Judeţene de Fotbal Alba. Propunerea a fost adoptată de Biroul Executiv al AJF Alba, vineri – 20 februarie, respectiv de Adunarea Generală Ordinară desfășurată duminică, 22 februarie 2015.
În urma deciziei Curții de Apel Ploiești de la începutul lunii februarie
, în ședința Biroului Executiv din 5 februarie, președintele asociației, Sorin Corpodean și-a prezentat demisia.
Conform statutului AJF Alba, propunerile nominale transmise de membri afiliați, însoțite de acordul scris al candidatului pentru funcția de președinte, au fost depuse cu cel puțin 15 zile înaintea adunării respective, adică până vineri, 20 martie 2015, orele 15.00, la secretariatul AJF Alba. Acordul scris al candidatului propus de membri afiliați, va fi însoțit de programul scris al candidatului respectiv, privind strategia și obiectivele pe care dorește să le realizeze pe perioada mandatului, precum și de dosarul ce va cuprinde CV candidatului, certificatul de cazier judiciar în original, diploma de licență a studiilor superioare de lungă durată efectuate și orice alte documente care vin să susțină datele trecute în CV-ul candidatului.
Secretarul General al Asociaţiei Judeţene de Fotbal Alba, Cristi Petropulos (FOTO STÂNGA) şi fostul vicepreşedinte al Asociaţiei Judeţene de Fotbal Alba, Gusti Damian (FOTO DREAPTA), sunt cele două persoane care în data de 3 aprilie se vor afla în competiţia care va decide numele noului preşedinte al respectivului for, funcţie deţinută până în prezent de Sorin Corpodean. De văzut cine va reuşi să impresioneze cel mai mult electoratul până pe data de 3 aprilie, ziua în care membrii Adunării Generale a Asociaţiei Judeţene de Fotbal Alba vor trebui să-şi aleagă noul preşedinte.
sursa:alba-sport.ro ; alba24.ro
foto: alba-sport.ro
Comentarii recente