
Petruța Iugulescu (Târgoviște) se află în Turcia, la un turneu intercontinental de fotbal feminin organizat de FIFA – pentru calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo (2021). Ea a fost desemnată să oficieze la partida dintre Camerun și Chile, programată astă-seară de la ora locală 18:00 (aceeași ca în România). Reprezentanta României va face echipă cu Anastasia Pustovoitova (arbitru), Ekaterina Kurochkina (arbitru asistent) și Olga Zadinova (al patrulea oficial). Primele două sunt din Rusia, iar ultima din Cehia.
Lada Rojc (Croația) va fi observator de arbitri, iar Desislava Ralkova (Bulgaria) – observator de joc.
Meciul se va disputa în Complexul Sportiv „Arslan Zeki Demirci”, din Manavgat/Antalya.
Cu fetele din Rusia (vezi foto), Petruța Iugulescu a arbitrat în 2019 Finala Algarve Cup, Finala Champions League și Finala mică a Campionatului Mondial de senioare (Franța).
Comentarii recente