Arbitrul Pedro Proenca (foto), în vârstă de 44 de ani, care a condus la centru finala Euro-2012 şi pe cea a Ligii Campionilor tot în 2012, a anunţat, joi, la Lisabona, că se retrage din activitate.
„Vă anunţ că mi-am încheiat activitatea. Oboseala provocată de o activitate atât de solicitantă fizic şi psihic, precum şi faptul că mi-am atins obiectivele, au contat în luarea acestei decizii”, a declarat Proenca într-o conferinţă de presă susţinută la sediul Federaţiei Portugheze de Fotbal.
Pedro Proenca a precizat că s-a hotărât de şase luni să se retragă din activitatea de arbitru.
Prezent la Cupa Mondială din 2014, Proenca se afla printre favoriţii pentru a arbitra finala turneului, însă în cele din urmă la meciul dintre Germania şi Argentina a fost delegat italianul Nicola Rizzoli.
Născut la Lisabona la 3 noiembrie 1970, Pedro Proenca, arbitru FIFA din 2003, a condus la centru aproximativ 100 de meciuri internaţionale. Printre partidele arbitrate de el se numără şi Grecia – România, disputat la 15 noiembrie 2013, scor 1-3, în turul barajului de calificare la CM-2014, şi Legia Varşovia – Steaua, disputat la 27 august 2013, scor 2-2 în manşa secundă a play-off-ului Ligii Campionilor.
Sursa: Mediafax
Vezi si:
Pedro Proenca, ales arbitrul portughez al secolului
Comentarii recente