Horațiu Feșnic și Felix Grigore vor participa la EURO U21

Postat de ScoalaDeArbitriNici un comentariumart. 10, 2021
Horatiu Fesnic (foto: FRF / Razvan Pasarica – Sport Pictures)

La Campionatul European U21 din Ungaria și Slovenia, România va avea, pe lângă selecționata pregătită de Adrian Mutu, încă doi reprezentanți.

Arbitrul Horațiu Feșnic va face parte din grupul de arbitrii ce va fi prezent în faza grupelor a Campionatului European U21. Originar din Cluj-Napoca, Feșnic a jucat fotbal la juniorii U Cluj și CFR Cluj până la vârsta de 19 ani. Acesta a fost delegat înn premieră la un meci din Liga 1 pe 12 martie 2012, la partida Astra Giurgiu – CS Mioveni, 3-1, devenind cel mai tânăr arbitru debutant în primul eșalon al fotbalului românesc. La 27 ani a fost inclus de Comisia Centrală a Arbitrilor pe lista FIFA.

De asemenea, la EURO U21 va fi prezent și Felix Grigore, managerul departamentului de competiții al FRF. Acesta este unul dintre cei 8 delegați de joc UEFA care vor participa la turneul final, faza grupelor.

Ediția din acest an a EURO U21 este prima la care participă 16 selecționate. Având în vedere comprimarea calendarului competițional, această ediție se va desfășura în două etape. Faza grupelor e programată în perioada 24-30 martie, iar fazele eliminatorii vor avea loc între 31 mai și 6 iunie 2021!

Distribuită în grupa A, alături de Țările de Jos și Germania, selecționata României va disputa toate cele trei partide la Budapesta, pe Stadionul Új Bozsik.

Programul României la EURO U21

  • 24 martie 2021: România – Țările de Jos, ora 22:00
  • 27 martie 2021: Ungaria – România, ora 19:00
  • 30 martie 2021: Germania – România, ora 19:00

Sursa: FRF

© 2010 - 2013 www.ScoalaDeArbitri.ro Toate drepturile rezervate | Orice reproducere parţială sau integrală a conţinutului acestui site, fără acordul în scris al autorului se pedepseşte conform legilor în vigoare. 

~ SITE-URI UTILE ~

Photo of Milford Sound in New Zealand!Photo of Milford Sound in New Zealand!Photo of Milford Sound in New Zealand!Photo of Milford Sound in New Zealand!