Cinci arbitri si un observator din Romania au participat la IBERCUP 2022. Trei au oficiat si la finale (FOTO)

Postat de ScoalaDeArbitriNici un comentariuiul. 21, 2022

Cinci arbitri si un observator din Romania au participat, in perioada 5-10 iulie 2022, in Portugalia, la traditionalul turneu international de juniori si tineret – IBERCUP. Este vorba despre: Iustin Isac, Razvan Gherman, Ciprian Pena (toti din Bucuresti), Robert Fratila, Andrei Creteanu (ambii Sibiu), respectiv Marius Munteanu (Bucuresti; fost arbitru asistent Liga 1). Ei au fost selectati de Referee Abroad, cea mai mare organizatie mondiala non-profit dedicata dezvoltării arbitrajului.

In total au fost peste peste 70 de arbitri din 21 de tari, printre care: Columbia, SUA, Australia, Estonia, Marea Britanie, Scotia, Franța, Germania, Elvetia sau Cehia.

La aceasta competitie au fost invitate atat echipe de baieti cat si de fete, incepand de la U8 pana la U19. La fiecare meci au fost observatori de arbitri care au analizat performantele acestora, in urma carora unii dintre ei au fost delegati in fazele superioare. Conform celor prezenti la turneu, printre participanti s-au aflat si arbitri care sunt aproape de a fi introdusi pe lista FIFA sau chiar purtatori ai ecusonului international (cum ar fi cazul estoniencei Helen Kaosaar). De asemenea, au fost si arbitri din primele esaloane din Scotia, Franta, Irlanda de Nord etc. Observatorii prezenti in Portugalia sunt foști arbitri sau actuali observatori de prima liga din Marea Britanie, Germania, Olanda, Irlanda de Nord, Statele Unite.

Finalele, transmise in mai multe tari si de principalul canal de sport din Portugalia, s-au disputat pe stadionul echipei de prima liga Estoril Praia. Un stadion care, nu cum mult timp în urma, a gazduit si meciuri de cupe europene.

Pentru romani, prezenta la un astfel de eveniment in strainatate a fost o experienta extraordinara, mai ales ca au fost delegati si la cele mai importante finale ale competitiei: U19 si U17 (baieti) si U18 (fete).

Razvan Gherman a fost arbitru asistent la finala U19, iar Iustin Isac la U17, in timp ce finala feminina de la U18 fost condusa de Ciprian Pena. Toți cei 3 arbitri bucuresteni fac parte din lotul Ligii 4.

© 2010 - 2013 www.ScoalaDeArbitri.ro Toate drepturile rezervate | Orice reproducere parţială sau integrală a conţinutului acestui site, fără acordul în scris al autorului se pedepseşte conform legilor în vigoare. 

~ SITE-URI UTILE ~

Photo of Milford Sound in New Zealand!Photo of Milford Sound in New Zealand!Photo of Milford Sound in New Zealand!Photo of Milford Sound in New Zealand!