Arbitrii din Liga 1 au susținut testele fizice. Alexandru Deaconu: “Sunt pregătiți pentru startul campionatului” (VIDEO)

Postat de ScoalaDeArbitriNici un comentariuian. 23, 2019

Miercuri, 23 ianuarie, la Centrul Național de Fotbal de la Buftea, arbitrii și asistenții din prima divizie au susținut testele fizice premergătoare sezonului de primăvară.

Pe o ceață deasă, la ora 9:30, sub supravegherea conducerii Comisiei Centrale a Arbitrilor formate din Kyros Vassaras, președinte CCA, și Alexandru Deaconu, vicepreședinte CCA, arbitrii au trecut examenele fizice.

În plus, în această perioadă aceștia vor fi instruiți în legătură cu ultimele reglementări apărute în materie de arbitraj. Între 24 și 25 de ianuarie, observatorii de arbitri din Liga 1 vor fi testați și instruiți.

Au lipsit motivat de la teste Ovidiu Hațegan și Istan Kovacs, ambii find delegați la meciuri internaționale.

“Din punct de vedere fizic, arbitrii sunt pregătiți pentru startul Ligii 1. Prima parte a campionatului a fost una bună din punct de vedere al arbitrajului, suntem mulțumiți de actrivitatea lor, dar sunt și lucruri de îmbunătățit pe care le vom discuta cu aceștia la întâlnirile programate.  Noi, cei de la CCA și cei din conducerea FRF urmărim foarte atent posibilitatea introducerii tehnologiei VAR în Liga 1. LPF a anunțat de mai mult timp posibilitatea introducerii VAR, dar deocamdată nu s-a concretizat nimic”, a declarat vicepreședintele CCA, Alexandru Deaconu.

“Suntem pregătiți de reluarea campionatului, ne-am adaptat la faptul că Liga 1 va începe mai devreme în acest an. Vrem să continuăm pe linia foarte bună pe care am avut-o în primele 21 de etape, atunci când lumea a apreciat prestațiile noastre. VAR ne-ar ajuta foarte mult în dezvoltarea arbitrajului românesc. Am avea nevoie de cursuri speciale pentru a fi pregătiți pentru a lucra cu această tehnologie!”, a spus la finalul testelor Radu Petrescu, arbitru FIFA.

Sursa: frf.ro

© 2010 - 2013 www.ScoalaDeArbitri.ro Toate drepturile rezervate | Orice reproducere parţială sau integrală a conţinutului acestui site, fără acordul în scris al autorului se pedepseşte conform legilor în vigoare. 

~ SITE-URI UTILE ~

Photo of Milford Sound in New Zealand!Photo of Milford Sound in New Zealand!Photo of Milford Sound in New Zealand!Photo of Milford Sound in New Zealand!