Un nou curs de formare a arbitrilor de fotbal va începe la Iași

Postat de Bogdan CiocoiuNici un comentariuoct. 23, 2018

Comisia Județeană a Arbitrilor, din cadrul Asociației Județene de Fotbal Iași, organizează din 22 octombrie 2018, un nou curs de formare a arbitrilor de fotbal. Sunt așteptați tinerii, băieți și fete, cu vârste cuprinse între 14 și 28 de ani. Cursul este gratuit.

“Este al doilea stagiu pe care îl organizăm în acest an. 40 de tineri au devenit deja arbitri de fotbal în urma absolvirii cursului din primăvara acestui an, iar dintre aceștia 30 sunt în continuare în activitate. Acum, sunt peste 20 de băieți și fete care și-au manifestat intenția de a participa la cursul pe care îl începem din 22 octombrie. Mă bucur că activitatea de arbitraj prezintă în continuare interes la Iași. Contez pe sprijinul colegilor mei arbitri divizionari care vor deveni lectori pentru unele teme din cadrul cursului, dar sper să constituie și modele de urmat pentru cei care vor să urmeze o carieră în arbitraj”, a declarat Vlad Ciobanu, președintele Comisiei Județene a Arbitrilor Iași.

Temele abordate la curs vor consta în prezentarea Legilor Jocului atât teoretic, cât mai ales practic, pe teren, precum și vizionarea și analiza a numeroase secvenţe de joc pentru a înţelege cât mai bine noţiunile elementare.

Comisia Județeană a Arbitrilor Iași are în evidență peste 200 de arbitri, din care 17 sunt arbitri divizionari și sunt delegați la meciuri din cadrul eșaloanelor superioare (Liga 3, Liga 2, Liga 1 futsal).

Sursa: FRF

© 2010 - 2013 www.ScoalaDeArbitri.ro Toate drepturile rezervate | Orice reproducere parţială sau integrală a conţinutului acestui site, fără acordul în scris al autorului se pedepseşte conform legilor în vigoare. 

~ SITE-URI UTILE ~

Photo of Milford Sound in New Zealand!Photo of Milford Sound in New Zealand!Photo of Milford Sound in New Zealand!Photo of Milford Sound in New Zealand!