Criticati atunci cand gresesc, dar si cand nu o fac, arbitrii romani s-au obisnuit sa fie considerati “vinovatii de serviciu”. Riscul meseriei, s-ar putea spune… Desi aceasta reactie la adresa lor are cauze mult mai profunde. Pe care insa nu mi-am propus sa le analizez astazi. Vreau doar sa va recomand un material al lui Radu Paraschivescu, in care este laudata prestatia lui Cristian Balaj de la meciul Steaua-Dinamo. In prima parte a articolului, jurnalistul Gazetei Sporturilor vorbeste si despre postura ingrata in care se afla arbitrul de fotbal, “Omul cel mai uşor de crucificat de o galerie sau de un ziarist.”
Un business de plăcere
November 3rd, 2014
Cristian Balaj a ţinut un curs de arbitraj la meciul Steaua-Dinamo.
E mai uşor să treci cu vederea greşeala unui strungar decît pe cea a unui arbitru. Şi nu doar fiindcă strungarul munceşte fără public, pe cînd arbitrul e urmărit de milioane de priviri. Materia de lucru a strungarului e metalul, pe cînd cea a arbitrului e natura umană, cu hachiţele şi cotloanele ei. Arbitrul împarte dreptatea într-o lume unde fojgăiesc bănuielile. E judecătorul care trebuie să-şi păstreze capul limpede chiar şi atunci cînd pe la urechi îi şuieră ameninţări sau miniproiectile. Omul cel mai uşor de crucificat de o galerie sau de un ziarist. Circumstanţele lui atenuante devin brusc invizibile. E atît de tentant să descifrezi o malversaţiune sau un arbitraj tematic încît te simţi obligat mereu să contextualizezi eroarea. S-o încarci cu semnificaţii oculte, urzite în cancelarii, departe de ochii mulţimii. Continuarea o gasiti aici.
Comentarii recente