Miercuri, 30 martie, la Casa Fotbalului, președintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Kyros Vassaras, a avut întâlnirea lunară cu arbitri pentru analiza fazelor de joc din campionatul intern.
La întâlnire au participat aproximativ 90 de arbitri: toți componenții lotului din Liga 1, cei aflați în programul de talente pentru prima ligă (Talent Coaching Program), arbitre și arbitre asistente FIFA. Au fost analizate prestațiile arbitrilor de la ultimele partide disputate în Liga 1, iar președintele CCA, Kyros Vassaras a transmis instrucțiuni și recomandări.
De asemenea, s-a discutat și despre implementarea sistemului VAR. Pregătirea practică a arbitrilor e în desfășurare la Centrul Național de Fotbal de la Buftea.
Sursa: FRF
Comentarii recente