Istvan Kovacs a vorbit despre participarea sa la Euro – U 19

Postat de Ionut BorcanNici un comentariuaug. 01, 2014

IstvanKovacs-arbitrii_Euro2014_u-19_frf_600x380

Unul dintre cei mai apreciați arbitri români, Istvan Kovacs a avut prestații deosebite la turneul final Euro Under 19, organizat în Ungaria, în oraşele Budapesta, Gyor, Papa şi Felcsut.

 

Istvan Kovacs a condus trei meciuri. Două în grupe, Portugalia – Israel 3-0 şi Bulgaria – Ucraina 0-1. Tot în faza grupelor a mai fost și rezervă la jocul Portugalia- Austria 2-1. Surpriza plăcută a fost însă delegarea primită pentru semifinala Portugalia- Serbia, terminată fără goluri și decisă în favoarea lusitanilor după loviturile de departajare.

În finala disputată aseară, Germania a devenit campioană după 1-0 cu Portugalia, prin golul din minutul 39, marcat de Mukhtar.

La această ediție a Euro U 19 au oficiat cavaleri ai fluierului din: Spania, Scoția, România, Albania, Norvegia, Elveția și asistenți din: Kazahstan, Anglia, Belgia, Danemarca, Azerbaijan, Islanda, Irlanda și Cehia.

Prin intermediul frf.ro, Istvan Kovacs ne-a împărtășit impresiile după acest turneu final:

“Organizarea a fost deosebită, am fost cazați pe malul Dunarii, într-un hotel cu vedere spre Parlamentul din Budapesta, luminat toată noaptea, ceva superb.

Meciurile s-au disputat pe 4 stadioane, cel mai frumos dintre toate fiind cel de la Felcsut.

O arena cochetă cu 4000 de locuri, dar cu un acoperiș din lemn, toate locurile acoperite. Superb.

Toată lumea a fost mulțumită de condițiile oferite de Federația maghiară, începand de la hotel, de la primire, apoi de condițiile de antrenament, zona SPA și chiar de timpul liber, în care am avut posibilitatea să vizităm cele mai importante monumente și castele din oraș.

În fiecare zi, dimineața am avut antrenament, cu excepția zilelor în care arbitram. Nu lipseau ședințele teoretice, dar nu mai mult de o oră și jumătate.

La primul joc, Portugalia-Israel, observator mi-a fost Levnikov, care a lăudat prestația mea, dar mi-a și dat câteva sfaturi pentru a mă apropia de perfecțiune.

Al doilea meci a fost Ucraina-Bulgaria, iar observator fostul mare arbitru maghiar Laszlo Vagner. Am acordat câte o lovitură de pedeapsă pentru fiecare echipă. Mă bucur ca nu au existat comentarii la deciziile luate.

In ziua a treia am fost rezervă la jocul Portugalia-Austria, disputat pe 25 iulie. După acel meci, noaptea târziu, pe la ora 1:00, au fost anunțați cei care continuă competiția. A fost o mare surpriză să-mi aud primul numele din rândul celor care au rămas, pentru că eu am ajuns la acest turneu din postura de „rezervă”, după accidentarea unui francez.

Pe 27 iulie a venit delegarea la meciul semifinală Portugalia-Serbia, socotit cel mai greu de până atunci.

Mă bucură mult părerea observatorilor care au considerat că am avut cea mai bună prestație chiar la semifinală. Sunt bucuros și pentru că m-am întors în țară cu note bune.

M-am mai întors de la acest turneu cu noi prieteni, cu un bagaj de cunoștințe mai mare și cu siguranță aceste jocuri mă vor ajuta pe viitor să cresc și să devin un arbitru mai bun, care caută mereu să-și îmbunătățească prestațiile.” 

Sursa: frf.ro

 

© 2010 - 2013 www.ScoalaDeArbitri.ro Toate drepturile rezervate | Orice reproducere parţială sau integrală a conţinutului acestui site, fără acordul în scris al autorului se pedepseşte conform legilor în vigoare. 

~ SITE-URI UTILE ~

Photo of Milford Sound in New Zealand!Photo of Milford Sound in New Zealand!Photo of Milford Sound in New Zealand!Photo of Milford Sound in New Zealand!