Acum doi ani, pe 18 noiembrie, Gazeta scotea un supliment special în onoarea marelui arbitru român, 8 pagini dedicate celui care a condus 267 de meciuri la centru în Divizia A. Iată cîteva fragmente din acel interviu:
– Aţi pus pe primul loc cariera profesională sau viaţa de familie?
– Eu am făcut performanţă în cele trei mari domenii din viaţa mea, atunci cînd le-a venit timpul. Toată săptămîna lucram la fabrica de rulmenţi de la Bîrlad, 32 de ani, acolo am făcut 17 inovaţii aplicate. Am fost premiat şi decorat, deci eram pe primul loc acolo. Cînd se termina programul, eram pe primul loc acasă pentru că trebuia să am grijă de familie. Trebuia să fac rost de butelie, de alimente. Şi atunci am făcut perfomanţă, pentru că m-am descurcat…
– De ce v-aţi stabilit în Galaţi? De ce nu în Bucureşti?
– În 1984 mi s-a propus să fiu preşedinte la Dinamo, dar nu am vrut. L-am refuzat pe ministrul de interne din acel moment. Nu regret deloc că i-am refuzat pe dinamovişti, de ce să-mi pară rău? Am colegi mai tineri, care s-au aciuat pe la diverse echipe pentru bani. Puteam să mă duc şi la Vaslui, pentru că Adrian Porumboiu mi-a propus de două ori.
– Cum eraţi plătit cînd mergeaţi la un Campionat Mondial?
– La cele trei Campionate Mondiale la care am fost, FIFA îmi trimitea un contract cu şase luni înainte. De exemplu, la primul Campionat Mondial aveam 100 de mărci pe zi, pentru lipsa de acasă. Pentru meciuri nu s-a dat nici un leu, toţi banii pe care i-am primit erau pentru lipsa de acasă, 100 de mărci pe zi, deci 3.000 de mărci pentru toată durata turneului. Micul dejun era inclus la hotel, pe care-l plătea FIFA, la fel şi cazarea.
– Erau bani mulţi sau puţini?
– Uite, la Mondialul din Argentina au mărit baremul şi l-au făcut de 100 de dolari pe zi. La fel a fost şi în Spania. În plus, aveam obligaţia ca din banii pe care-i cîştigam să dau Federaţiei 33 la sută. În contract nu era nici un cuvînd despre asta şi FIFA era foarte contrariată despre acest lucru. Am dat de mai multe ori bani la Federaţie. Plăteam valuta către statul român şi primeam contravaloarea în lei. Rămîneam cu aproximativ 2.000 de mărci, dar suma era şi mai mică în realitate, doar aveam cheltuieli. Ca să mergi la un Mondial îţi trebuie echipament, îţi trebuie nişte costume de haine. Mai luam cadouri pentru familie, pentru şefii de la serviciu. Cam o mie de mărci îmi rămîneau cînd mă întorceam acasă.
– Aţi avut vreodată probleme cu Nicolae Ceauşescu sau cu regimul de atunci?
– Nu, nu am fost niciodată chemat să dau cu subsemnatul. Gîndiţi-vă că am avut colegi care au intrat în puşcărie! Credeţi că n-aş fi avut probleme dacă aş fi făcut şi eu ceva? Poate au încercat şi la mine, dar mereu m-am temut, „dacă Steaua sau Dinamo mă testează, să vadă dacă pun botul?”. Mi se dusese buhul că nu se pot discuta cu mine astfel de treburi. Dacă ar veni acum măcar 50 la sută dintre cei care promiteau, ar fi bine! M-aş mulţumi şi cu 20 la sută. He, he, he!
– Cît era baremul în Divizia A?
– Aveam 100 de lei la Divizia A, 70 de lei la „B” şi 50 de lei la „C”. 100 de lei însemnau cam şase kilograme de carne.
– Vi s-a propus vreodată să colaboraţi cu Securitatea?
– Mi s-a propus, dar nu mai are sens să vorbim despre asta. Ei au venit la mine pentru că am făcut şcoala de ofiţeri, şi acum sînt căpitan în rezervă. Au venit la mine să mă ia, să mă bage la Economic la Securitate, după Mondialul din ’74. Le-am spus că dacă rămîn în armată sînt maior sau locotenent-colonel. Dacă îmi dau un anume grad, vin. Mi-au spus că nu se poate, decît pînă la gradul de căpitan, şi le-am răspuns că nu vreau aşa.
– Dar n-aţi avut deloc probleme după ce i-aţi refuzat?
– Nu şi n-am avut nici dosar de urmărire. Am cerut de la CNSAS, că ieşisem consilier la Galaţi pentru a cincea oară şi existau discuţii, „nu se poate ca Rainea să nu fi colaborat cu Securitatea”. Am primit documentul oficial de la CNSAS că n-am colaborat sub nici o formă.
– Maradona a fost cel mai mare jucător pe care l-aţi arbitrat?
– Nu numai Maradona. Am arbitrat şapte campioane mondiale: Brazilia, Uruguay, Argentina, Italia, Germania, Anglia şi Franţa. Dar pe Franţa am arbitrat-o înainte să iasă campioană mondială, a devenit ulterior.
– Dar cel mai greu de arbitrat care erau?
– Mi se părea mai uşor să arbitrez afară decît acasă, pentru că acolo nu erai supus nici unei suspiciuni. Nu aveam nici o problemă în străinătate. În privinţa protestelor, cel mai greu era împotriva latinilor, Argentina, Italia, care erau tentaţi să protesteze. Cînd un arbitru dă zece „galbene” într-un meci, înseamnă c-a avut probleme, deciziile lui nu au fost acceptate.
– Vi se pare că profesia de arbitru e mai respectată sau mai puţin respectată decît atunci cînd arbitraţi dumneavoastră?
– UEFA respectă arbitrii. Recent, la un meci al lui Leverkusen s-a marcat prin plasa laterală şi UEFA i-a dat credit arbitrului care validase în mod eronat golul. La noi, părerile despre arbitri sînt împărţite, e ca despre Roşia Montană. Cred că şi din cauza televiziunilor, care-şi fac 80 la sută dintre emisiuni pe munca arbitrilor. De ce nu-i analizează şi pe antrenori la fel?
– Un arbitru precum Balaj cîştigă spre 40.000 de euro anual. Nu e normal să-i fie analizată prestaţia?
– Eu n-am cîştigat în toată cariera mea 40.000 de dolari! În 25 de ani de activitate, cu trei campionate mondiale, cu 300 de meciuri în Divizia A n-am strîns atîţia bani. Bravo arbitrilor de azi că au prins vremurile acestea! Eu am fost recumpensat mai mult moral, cu decoraţii.
– E mai greu de arbitrat azi, din cauza ritmului de joc?
– Asta e o chestiune pe care o inventaţi voi, ziariştii. Ce, pe vremea mea se juca fotbalul cu încetinitorul? Regulamentul e acelaşi, tactica s-a schimbat doar un pic, pînă la urmă, nu e mare diferenţă între 4-2-4 şi 4-4-2!
– Parcă se aleargă mai mult.
– Ăştia de azi aleargă mai mult fiindcă nu ştiu cu mingea. Dinu dădea pase de 40 de metri direct pe Dumitrache sau pe Dudu Georgescu. Un jucător de acum o recuperează, o pierde imediat, iar o cîştigă şi tot aşa.
– Există o invidie printre arbitri?
– Ca să fii invidios trebuie să-ţi pară rău pentru ce a realizat altul. Eu pe cine să fiu invidios? Bine, Corpodean are un meci mai mult ca mine în prima ligă, dar Alexandru Tudor o să aibă cu 60 mai multe! Ei arbitrează în Liga 1 de la 25 de ani, deci au timp suficient.
– Ce relaţie aveţi cu Igna?
– De colegialitate. L-am sunat de ziua lui, m-a sunat şi el. L-am invitat la petrecerea de ziua mea, dar ca de obicei, nu a putut să vină.
– Haţegan e cel mai bine cotat arbitru român din prezent, asta şi datorită admiraţiei pe care o are Collina pentru el. Pe dumneavoastră cine v-a ajutat?
– Ajutorul se dă doar la CAR, după ce faci o cerere.
– Bine, a existat o persoană care a avut încredere şi v-a susţinut?
– Am arbitrat un Schalke-Sparta Praga şi ulterior, la un curs, din 40 de minute de înregistrări video, 25 de minute au fost din acea partidă pe care o condusesem eu. M-a remarcat Artemio Franchi, şeful arbitrilor de la UEFA, cel mai mare om din fotbal pe care l-am cunoscut. Ştiu că multă lume a spus după aceea că aveam ceva cu Franchi, că mă favoriza. Dar ce puteam să fac eu pentru el? Lucram la fabrica de rulmenţi din Bîrlad. Îi duceam rulmenţi cadou?!
– Se spunea că aţi fi fost apropiat de italieni, în general.
– Urma să merg să arbitrez finala Cupei Campionilor Europeni, Juventus-Hamburg. Pe aeroport, generalul Stan, cu „ochi albaştri”, locotenent de Securitate, mi-a zis „Tovarăşe Rainea, aveţi grijă, se spune despre dumneavoastră că sînteţi pro-italian. Iar noi avem o relaţie bună cu Germania!”. I-am răspuns: „Credeam că vreţi să mă felicitaţi că sînt primul român care arbitrează o finală de Cupa Campionilor”. Franchi mi-a transmit un mesaj înaintea unui meci Scoţia-URSS: „Vii dintr-o ţară socialistă. Ai grijă să nu te influenţeze asta!”. I-am spus „Nu contează din ce ţară fac parte, aici reprezint FIFA”. S-au calificat ruşii şi Franchi a venit la mine după meci, m-a pupat.
– Există vreo explicaţie pentru faptul că aţi prins trei Mondiale şi nici o finală?
– Din cauza italienilor, tot ziceţi voi că aş fi fost prieten cu ei! La al doilea Mondial al meu, am arbitrat în deschidere Italia-Franţa, cînd i-am dat „galben” lui Platini pentru simulare. I-aş mai fi putut arbitra pe italieni la acel turneu doar în finală, altfel nu mai aveam voie. Eu eram prieten bun cu Sergio Gonella. Şi el vorbea cu Franchi aşa cum vorbesc eu cu voi. Mi-a zis „Rainea, dacă se califică Italia în finală, arbitrezi tu meciul, dacă nu, conduc eu finala”. S-au calificat Olanda şi Argentina, aşa că a arbitrat Gonella. Italienii au fost eliminaţi şi mi-au răpit şansa de a conduce finala.
– La Euro cum aţi prins finala?
– Am arbitrat Italia-Anglia, perfect. Keegan striga la mine după meci „Soldi, soldi!”, că aş fi luat bani de la italieni. Observatorul era din Germania şi mi-a dat nota 9 plus! Apoi am fost chemat direct la finală, Germania Federală-Belgia. Eu recunosc, am avut în Franchi un mare simpatizant. Dar asta înseamnă că m-a ajutat? Dacă mi se pare că tu ai talent la scris şi te încurajez să scrii înseamnă că ai fost ajutat? Nu, ai progresat pe merit!
267 de meciuri a condus în Divizia A, fiind pe locul 4 all-time, după Tudor, Balaj şi Corpodean
115 partide internaţionale a arbitrat Rainea
sursa: gsp.ro
Comentarii recente