Mandatul preşedintelului Dan Costin s-a terminat, astfel că delegaţii structurilor din Liga a IV-a, Liga a V-a şi a celor de copii şi juniori din Sălaj se pregătesc pentru vot.
Întrunit la începutul săptămânii, Biroul Executiv al AJF a stabilit data alegerilor, în care vor fi desemnaţi preşedintele şi vicepreşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal din Sălaj. Având în vedere că mandatul de patru ani al preşedintelului Dan Costin s-a terminat, s-a discutat despre organizarea noilor alegeri pentru stabilirea unei noi conduceri.
Cu această ocazie, Biroul Executiv alcătuit din Dan Costin (preşedinte), Ioan Onicaş (vicepreşedinte), Osz Andrei (reprezentant Liga a IV-a), Costel Ardelean (reprezentant Liga a V-a) şi Leo Moga (reprezentantul cluburilor de copii şi juniori) a hotărât următoarele:
– Alegerile la nivelul AJF Sălaj vor avea loc pe data de 21 februarie 2015, de la ora 11.00;
– Cei care doresc să candideze, trebuie să îşi depună dosarul la sediul AJF, dar nu mai târziu de 15 zile până la data alegerilor;
– Candidaţii se pot informa la sediul AJF Sălaj, despre condiţiile care trebuie îndeplinite.
Trebuie spus că vor vota pentru postul de preşedinte, dar şi pentru doi vicepreşedinţi. Au drept de vot toţi reprezentanţii echipelor din Liga a IV-a, Liga a V-a, dar şi celor de copii şi juniori.
Sursa: sportulsalajean.ro
Comentarii recente