Vassaras:” Construim o nouăm generaţie de arbitri şi lumea trebuie să înţeleagă faptul că trebuie să le dăm o şansă tuturor”

Postat de Bogdan CiocoiuNici un comentariusept. 09, 2015

Kyros Vassaras_600x250

„Ieri am avut un test, azi un seminar în cadrul căruia am analizat prima parte a sezonului. Noi toţi suntem o echipă şi încercăm să ne înţelegem greşelile. Sunt sigur că vom fi din ce în ce mai buni în viitor. În cele nouă etape de până acum au fost 63 de partide şi am găsit că în 12 dintre ele au fost probleme (n.r. – de arbitraj). Nu e un număr mare de meciuri, dar e un număr care ne dă de gândit. În opinia mea nu au fost greşeli intenţionate. Cu siguranţă dacă vedeţi pe cineva care nu se mai află pe lista arbitrilor atunci nu este o veste bună”, a spus Vassaras la finalul unui seminar al CCA organizat la Casa Fotbalului.

El a menţionat că munca arbitrilor devine din ce în ce mai dificilă deoarece jucătorii folosesc mereu noi tactici de simulare. „Am văzut că în ultimele două etape arbitrajele au fost mai bune, dar este un moment în care ei trebuie să înţeleagă anumite principii, pentru că în fotbal sunt mereu noi provocări pentru că jucătorii fac mereu lucruri pentru a obţine mai mult. Acum jucătorii folosesc anumite tactici pentru a obţine anumite lucruri. Am observat că în fiecare meci avem cel puţin o simulare. De aceea munca arbitrului este din ce în ce mai dificilă”, a explicat Vassaras.

„Nu este în filosofia noastră, nici în filosofia UEFA să schimbăm un arbitru pentru o echipă. Nu excludem pe cineva pentru mai mulţi ani, asta nu e posibil”

Preşedintele CCA nu consideră normal ca un club să ceară scoaterea din arbitraj a anumitor arbitri, aşa cum a procedat conducerea FC Steaua după greşelile brigăzii conduse de Sebastian Colţescu în meciul cu Astra Giurgiu din etapa a IV-a a Ligii I. „Dacă e normal? Nu, nu cred că e normal. Nu am văzut asta în meciurile organizate de UEFA. Înţelegem că într-o echipă, atunci când un jucător nu evoluează bine este înlocuit cu altul. Aşa facem şi în arbitraj. Să fiţi siguri că atunci când arbitrii au evoluţii bune sunt delegaţi. Însă arbitrii care fac greşeli bineînţeles că stau deoparte. Nu este în filosofia noastră, nici în filosofia UEFA să schimbăm un arbitru pentru o echipă. Nu excludem pe cineva pentru mai mulţi ani, asta nu e posibil”, a adăugat oficialul CCA.

Vassaras nu a dorit să îşi spună părerea despre centralul Sebastian Colţescu, dar a ţinut să menţioneze că greşelile din Liga I sunt mai puţin grave în comparaţie cu cele din alte campionate din Europa. „De ce să spun ceva despre un arbitru anume? Este clar, un arbitru care greşeşte nu este delegat. Nu am niciun motiv să spun dacă au fost greşeli mari sau mici la acel meci (n.r. – Astra Giurgiu – Steaua). Cunosc capacitatea şi aptitudinile acestui arbitru (n.r. – Sebastian Colţescu). Avem arbitri buni, OK? Am început anul trecut, am schimbat anumiţi arbitri, am adus alţii tineri, dar în acelaşi timp trebuie să îi educăm pentru a reuşi. Iar asta nu este uşor. Construim o nouăm generaţie de arbitri şi lumea trebuie să înţeleagă faptul că trebuie să le dăm o şansă tuturor. Arbitrii cei mai buni vor reuşi. În comparaţie cu alte campionate, cu greşelile pe care le vedem în Europa sau în altă parte, mă scuzaţi, dar nu avem în România acest gen de greşeli. Avem greşeli dar facem tot posibilul să le îndreptăm şi să fim mai buni. Şi cred că acum avem mai puţine greşeli decât în trecut”, a afirmat Kyros Vassaras.

Acesta a precizat că CCA nu se va consulta niciodată cu oficialii cluburilor pentru a stabili delegările. „Am văzut jucători de cel mai înalt nivel care fac greşeli ridicole. Se întâmplă. Aşa este şi în arbitraj. Poţi să fii un arbitru de top, dai totul într-un meci, dar e posibil să faci şi greşeli. Înţelegem că am făcut unele greşeli. Noi acum lucrăm cu această echipă de arbitri. O echipă de fotbal are 11 jucători într-o etapă, eu am şapte echipe într-o săptămână (n.r. – şapte brigăzi de arbitri) şi nu e uşor. O echipă dacă greşeşte nimeni nu îşi aminteşte de evoluţia celorlalte şase echipe. Noi muncim şi pot să vă spun că avem arbitri, arbitri de viitor. Nu vom pune niciodată probleme unei echipe sau în lupta pentru titlu printr-o delegare riscantă. Dar, în acelaşi timp, nu vom întreba niciodată o echipă ce arbitru să delegăm”, a mai spus şeful CCA.

Citeste continuare : Prosport

Sursa: Prosport

© 2010 - 2013 www.ScoalaDeArbitri.ro Toate drepturile rezervate | Orice reproducere parţială sau integrală a conţinutului acestui site, fără acordul în scris al autorului se pedepseşte conform legilor în vigoare. 

~ SITE-URI UTILE ~

Photo of Milford Sound in New Zealand!Photo of Milford Sound in New Zealand!Photo of Milford Sound in New Zealand!Photo of Milford Sound in New Zealand!