Un jucator si un spectator, condamnati pentru lovirea unui arbitru constantean

Postat de ScoalaDeArbitriNici un comentariumart. 17, 2018

Premieră în istoria recentă a sportului constănţean! Două persoane au fost condamnate în cazul incidentelor de la un meci de fotbal jucat acum patru ani, la Ovidiu, în care arbitrul care conducea partida a fost bătut!

Este vorba de partida CSO Ovidiu – CS Eforie, disputată pe 3 mai 2014, în etapa a patra a turneului play-off al Ligii a 4-a a judeţului Constanţa. Confruntarea a fost arbitrată de Marian Carson, care, în repriza a doua, a fost lovit de mai multe persoane. Violenţele au debutat în minutul 73, la scorul de 2-1 în favoarea oaspeţilor. Arbitrul, care, printre altele, s-a ales cu fractură de piramidă nazală, a fost transportat cu salvarea la spital, ulterior fiind operat. Asociaţia Judeţeană de Fotbal Constanţa a judecat cazul şi a dat sancţiuni, iar arbitrul s-a adresat şi instanţei.

Dosarul, în care, conform portalului instanţelor de judecată, părţile sunt Marian Carson – parte civilă, parte vătămată, Ion Iancu şi Nicolae Lupu – inculpaţi, a fost soluţionat în prima instanţă de Judecătoria Constanţa. Unul dintre inculpaţi, Ion Iancu, a fost condamnat la închisoare cu suspendare, iar celălalt, Nicolae Lupu, a luat cu executare. Ambilor li s-a interzis, ca pedeapsă complementară, pe o durată de doi ani, dreptul de acces pe orice stadion din România pe care se organizează manifestări / competiţii sportive, pedeapsă ce se va executa după executarea pedepsei închisorii. Potrivit arbitrului Marian Carson, Ion Iancu a jucat în meciul cu pricina, ca fotbalist la CSO Ovidiu, iar Nicolae Lupu era unul dintre spectatori, scrie ziuaconstanta.ro (autor: Marian BOCAI).

Continuarea articolului o gasiti aici.

 

© 2010 - 2013 www.ScoalaDeArbitri.ro Toate drepturile rezervate | Orice reproducere parţială sau integrală a conţinutului acestui site, fără acordul în scris al autorului se pedepseşte conform legilor în vigoare. 

~ SITE-URI UTILE ~

Photo of Milford Sound in New Zealand!Photo of Milford Sound in New Zealand!Photo of Milford Sound in New Zealand!Photo of Milford Sound in New Zealand!