Sancțiunea lui Colțescu nu se aplică la nivel național

Postat de ScoalaDeArbitriNici un comentariumart. 10, 2021
Sebastian Colțescu (Foto: FRF)

Comisia de Etică și Disciplină UEFA a lămurit situația lui Sebastian Colțescu, menționând că sancțiunea arbitrului român se aplică doar în competițiile UEFA.

Luni, Comisia de Etică și Disciplină UEFA a anunțat suspendarea lui Sebastian Coltescu de la îndeplinirea oricărei funcții de arbitru până la sfârșitul sezonului 2020/21, adică până la 30 iunie 2021, fără a specifica dacă sancțiunea se aplică sau nu pe teritoriul României. Decizia a fost luată în urma incidentelor de la partida PSG – Istanbul Bașakșehir, din Liga Campionilor, disputată în decembrie 2020.

În această seară (n.r: ieri), UEFA a confirmat oficial că suspendarea arbitrului român se aplică doar în competițiile UEFA. Astfel, Sebastian Colțescu va avea dreptul de a arbitra în competițiile interne.

În același caz, asistentul Octavian Șovre a fost avertizat. Ambii arbitri români trebuie să participe la un program educațional până la data de 30 iunie 2021.

Sursa: FRF

© 2010 - 2013 www.ScoalaDeArbitri.ro Toate drepturile rezervate | Orice reproducere parţială sau integrală a conţinutului acestui site, fără acordul în scris al autorului se pedepseşte conform legilor în vigoare. 

~ SITE-URI UTILE ~

Photo of Milford Sound in New Zealand!Photo of Milford Sound in New Zealand!Photo of Milford Sound in New Zealand!Photo of Milford Sound in New Zealand!