S-a stins din viata Nicolae Rainea,cel mai mare arbitru roman din istorie!

Postat de Cosmin VaidaNici un comentariuapr. 01, 2015

657190-nicolae-raineaCel mai mare arbitru român din istorie, Nicolae Rainea, s-a stins din viaţă, la vârsta de 81 de ani. Fostul „central” a fost internat la spital, dar în această dimineaţă a făcut un stop cardiovascular.

Născut pe 19 noiembrie 1933, la Brăila, Nicolae Rainea și-a început cariera ca fotbalist, evoluând pentru Laminorul Brăila, Metalul Piatra Neamț și Constructorul Bârlad.

„Rainea a fost un arbitru excepţional. Eu am debutat în arbitraj făcându-i linie lui Nicolae Rainea. Îmi aduc aminte că am avut un incident atunci cu un preşedinte de club şi el mi-a luat apărarea. Am fost foarte mândru de treaba asta, pentru că era mult mai uşor să arunci un tânăr arbitru în gura leilor decât să te iei de un preşedinte de club. Dar el avea o forţă extraordinară.

El a fost pentru noi mai sus. Întotdeauna ne-am uitat la cei care erau mai sus ca noi, la Rainea, Igna, o generaţie de arbitri foarte bună. Am avut o relaţie foarte bună, mă suna de fiecare dată de ziua mea, îmi ura la mulţi ani, şi îmi spunea că nu o să uite niciodată că e ziua mea. Eu l-am respectat foarte mult. Cu siguranţă a fost un model pentru toţi arbitrii români. Dacă nici cei mai buni arbitri, cei care fac performanţă, nu pot fi modele, cine să fie?”, a declarat Ion Crăciunescu.

Rainea a intrat în arbitraj în 1959, iar după trei ani a promovat în lotul divizionar, debutând în prima ligă în 1965, primind ecusonul FIFA, după alte două sezoane. Arbitrul a condus 267 de meciuri în prima divizie, având şi 115 partide internaţionale.

„Am aflat primul despre ce s-a întâmplat cu nea Nicu, Dumnezeu să îl ierte. Mi-e greu să vorbesc pentru că am fost foarte apropiaţi. A murit cel mai înalt vârf al arbitrajului românesc care nu va fi niciodată egalat.

A fost un om extraordinar, un om cum rar îi va mai fi dat României să aibă, cu atât mai puţin arbitrajului românesc. Regret enorm, orice aş spune în momentele acestea ar fi în plus”, a spus şi Adrian Porumboiu.

Românul a avut 3 prezenţe la Campionatele Mondiale (1974, 1978, 1982) şi una la turneul final Euro 1980, unde a arbitrat şi finala competiţiei. Rainea a condus şi finala Cupei Campionilor din 1983, câştigată de Hamburg în faţa lui Juventus, cu 1-0. Mai mult, a condus şi a doua manşă a Supercupei Europei (1978), dar şi returul Cupei UEFA (1978).

sursa: digisport.ro

© 2010 - 2013 www.ScoalaDeArbitri.ro Toate drepturile rezervate | Orice reproducere parţială sau integrală a conţinutului acestui site, fără acordul în scris al autorului se pedepseşte conform legilor în vigoare. 

~ SITE-URI UTILE ~

Photo of Milford Sound in New Zealand!Photo of Milford Sound in New Zealand!Photo of Milford Sound in New Zealand!Photo of Milford Sound in New Zealand!