O noua generatie de arbitri la CJA Arad

Postat de ScoalaDeArbitriNici un comentariumart. 22, 2018

Marti seara, la sediul AJF Arad, a avut loc examenul de absolvire a cursului de arbitri organizat de CJA Arad. Au fost prezenti 27 de cursanti, care au reusit sa treaca cu brio de examen. Sefi de promotie (cu nota 10) sunt: Iovescu Paul – Daniel, Jidoi Florin – Radu, Magureanu Mircea – Alin, Rusu Razvan.

“Cursul s-a desfasurat in doua centre de pregatire, unul la Arad, coordonat de Corneliu Tiulea si celalalt la Ineu, coordonat de Emil Arsa, 15 cursanti fiind din Arad iar 12 din zona Ineu. La finalul examenului am avut onoarea și privilegiul de a-i avea printre noi pe președintele FRF, Răzvan Burleanu, și președintele AJF Arad, Adrian Lucaci, cărora le mulțumim pentru susținere și încurajările transmise către cursanți.”, a declarat presedintele CJA Arad, Razvan Cadar.

Numele celor 27 de absolventi:

  1. Anghel Petru – Damian
  2. Batran Alexandru – Petru
  3. Berenz Theodor
  4. Branduse Flavius – Viorel
  5. Bunaciu Adrian – Nicolas
  6. Cristea Ioana
  7. Galuti Sergiu
  8. Geanau Denis – Adrian
  9.  Iancau Mihai
  10. Iovescu Paul – Daniel
  11. Jidoi Florin – Radu
  12. Jurcoi Georgian – Nicusor
  13. Jurcoi Sergiu – Fabian
  14. Leah Darius – Alexandru
  15. Magureanu Mircea – Alin
  16. Moldovan Bogdan – Traian
  17. Moldovan Cristian
  18. Morariu Alin
  19. Paven Cosmin
  20. Popa Sebastian
  21. Rusu Razvan
  22. Sala Adrian – Florin
  23. Strifler Denisa – Iasmina
  24. Sulea Cristian
  25. Sztulianek George – Marian
  26. Tal Daniel – Vasile
  27. Vilceanu Marius – Stelian

© 2010 - 2013 www.ScoalaDeArbitri.ro Toate drepturile rezervate | Orice reproducere parţială sau integrală a conţinutului acestui site, fără acordul în scris al autorului se pedepseşte conform legilor în vigoare. 

~ SITE-URI UTILE ~

Photo of Milford Sound in New Zealand!Photo of Milford Sound in New Zealand!Photo of Milford Sound in New Zealand!Photo of Milford Sound in New Zealand!