Masurile CCA pentru dezvoltarea arbitrajului / Planul strategic pentru dezvoltarea fotbalului din România 2015-2020

Postat de ScoalaDeArbitriUn comentariumart. 06, 2015

CCA_Sigla noua_150x94Federația Română de Fotbal a publicat ”Planul strategic pentru dezvoltarea fotbalului din România 2015-2020”, care va fi prezentat spre aprobare în Adunarea Generală din 30 martie 2015. Si cum din acest plan nu avea cum sa lipseasca arbitrajul, iata mai jos capitolul care face referire la obiectivele pe care si le-a fixat CCA pentru urmatorii 5 ani.

ARBITRUL

Fotbalul de performanță trebuie susținut de un arbitraj de cât mai bună calitate. În acest sens, Federația Română de Fotbal își propune să încurajeze demersurile Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA) de a-și implementa Programul pentru Dezvoltarea Arbitrajului și să ofere CCA, prin intermediul Centrului Național de Formare și Cercetare în Domeniul Fotbalului, suportul necesar pentru îmbunătățirea modulelor didactice și a mijloacelor de acces la informație.

CCA și-a fixat pentru perioada 2015 – 2020 un set de cinci obiective orientate spre atingerea scopului agreat împreună cu conducerea Federației Române de Fotbal – creșterea, în termeni cuantificabili, a standardelor în arbitraj:

 

01 îmbunătățirea calității în arbitraj

02 reprezentarea cu succes la nivel internațional

03 identificarea arbitrilor talentați

04 atragerea tinerilor către activitatea de arbitraj

05 poziționarea CCA ca un partener profesionist de colaborare și dialog

 

În contextul în care numărul tinerilor arbitri este într-o continua scădere, CCA și-a propus inițierea unei serii de acțiuni care să readucă interesul pentru arbitraj în orizontul pasiunii și al

căutărilor profesionale. Printre acestea se numără:

 

crearea de programe speciale, dedicate atragerii tinerilor către activitatea de arbitraj;

întâlniri și conferințe ale membrilor CCA și ale arbitrilor reprezentativi cu tinerii din liceele cu profil sportiv, facultățile de educație fizică și sport, cluburile de fotbal etc.;

dezvoltarea materialelor didactice pentru școlile de arbitri – uniformizarea modului de predare la nivel de bază;

instituirea dialogului permanent cu Comisiile Județene de Arbitri;

organizarea de seminarii pentru cluburile fotbal;

participarea arbitrilor tineri la programele UEFA grassroots;

inițierea unui program pentru dezvoltarea arbitrajului feminin și a sectorului de antrenori pentru arbitri;

programe de pregătire pentru mentori, instructori și manageri de dezvoltare.

 

România a fost una dintre țările europene care au reușit să ofere fotbalului european și mondial arbitri talentați. Astăzi ne dorim să putem reveni în marile competiții cu un corp de elită al arbitrilor români, care să se dovedească profesioniști de prim rang atât în țară, cât și peste hotare.

 

Pentru identificarea și promovarea arbitrilor talentați, CCA și-a propus:

 

• crearea unui program anual care să fundamenteze sistemul de promovare al talentelor, bazat pe procesul de preselecție din toate regiunile;

• inițierea de cursuri și teste care vor avea loc în fiecare dintre regiunile României sub coordonarea managerului pentru dezvoltare regională și a unui membru al CCA;

• monitorizarea și evaluarea arbitrilor cu potențial pentru performanță de către mentori și antrenori de fitness;

• acordarea de sprijin pentru învățarea limbii engleze.

 

Îmbunătățirea calității arbitrajului va fi susținută prin:

 

numirea unor mentori pentru tinerii arbitri cu potențial de carieră internațională;

cinci întâlniri pe an pentru analiza meciurilor, verificarea și îmbunătățirea pregătirii teoretice și fizice, introducerea testului Yo-Yo;

monitorizarea permanentă a performanței prin indicatori specifici;

producția de noi materiale didactice, analiză video, posibilitatea de învățământ la distanță;

crearea de cursuri pentru observatori și formalizarea unui sistem de testare.

 

Vezi aici ce mai contine “Planul strategic pentru dezvoltarea fotbalului din România 2015-2020”.

 

© 2010 - 2013 www.ScoalaDeArbitri.ro Toate drepturile rezervate | Orice reproducere parţială sau integrală a conţinutului acestui site, fără acordul în scris al autorului se pedepseşte conform legilor în vigoare. 

~ SITE-URI UTILE ~

Photo of Milford Sound in New Zealand!Photo of Milford Sound in New Zealand!Photo of Milford Sound in New Zealand!Photo of Milford Sound in New Zealand!