ŞcoalaDeArbitri.Ro

La împlinirea a 11 ani de existența, „ȘcoalaDeArbitri” a realizat un interviu – eveniment, cu președintele CCA, Kyros Vassaras (55 ani), în care acesta vorbește despre cariera sa de arbitru. Una impresionantă, cu doua semifinale de Champions League, o finală a Jocurilor Olimpice, participări la turnee finale (EURO, Cupa Mondială) și multe alte momente frumoase. Dar și unele mai puțin plăcute… 

Domnule Vassaras, au trecut 12 ani de când ați renunțat la cariera de arbitru. Vă este dor de acea perioadă?

Desigur, mi-e dor. A fost o călătorie lungă și minunată! Mulțumesc lui Dumnezeu, am o mulțime de amintiri frumoase. 

Vă mai amintiți cum ați devenit arbitru de fotbal?

Tatăl meu, fost jucător de fotbal și, mai târziu, arbitru FIFA a fost cel care m-a inspirat să o fac. Eu am fost cel care l-am întrebat cum pot deveni arbitru. În 1984, am făcut cererea de intrare la școala de arbitri și am început lecțiile în Asociația de Arbitri din Salonic, unde am avut primele meciuri în 1985. Tatăl meu mi-a spus „Kyros, este decizia ta și apreciez asta, deși știi foarte bine dificultățile de a fi arbitru. Voi urmări primele tale două sezoane. Dacă aflu că nu te descurci bine, îți voi cere să te oprești. Bine?”. Am spus: „Ok, ne-am înțeles!”. Câteva luni mai târziu, imi amintesc că era foarte fericit când a primit invitația de a participa, din poziția de candidat, la seminarul pregătitor pentru Cupa Mondială 1986, din Mexic. Peste câteva săptămâni însă, din cauza cutremurului din Mexic, FIFA, ca urmare a cererii guvernului mexican și a Asociației de Fotbal, a adoptat un plan de reducere a costurilor și au decis să reducă numărul listei finale a oficialilor de meci. Drept urmare, el a fost unul dintre cei trei arbitri europeni, printre alții din restul lumii, care au ratat acea mare oportunitate. Puteți înțelege dezamăgirea lui. Mi-a spus că, din păcate, din cauza limitei de vârstă, nu va mai avea ocazia patru ani mai târziu. De asemenea, mi-a explicat că, dacă s-ar fi oprit probabil, ca jucător de fotbal, mai devreme și s-ar fi implicat în arbitraj, ar fi putut prinde această experiență minunată. I-am zis: „Voi face asta. Voi încerca să te fac mândru și fericit și voi lupta pentru asta!”. Sincer vorbind, când am zis asta, nu-mi puteam imagina că o voi face atât de curând. După aceea, el a spus „Uite, ți-am promis că voi urmări primii tăi pași și chiar simt că poți continua. Va fi o onoare pentru mine ca fiul meu să devină într-o zi arbitru internațional, dar depinde de tine să atingi acest nivel și să mergi mai departe decât mine. Voi fi mentorul și antrenorul tău din toată inima”. 

De ce ați renunțat la fotbal pentru arbitraj?

Prima mea experiență sportivă a fost înotul – am început foarte tânăr. Am avut primul meu carnet de sportiv ca înotător, în echipa „Iraklis” (Hercules). Fotbalul mi-a plăcut întotdeauna. De când eram copil mergeam în tribune cu mama, când tatăl meu evolua ca jucător de fotbal. La o vârstă fragedă, până la 17 ani, am jucat și fotbal în „Olympiada”, la nivel de amatori locali ai campionatului „Makedonia AJF”. Nu eram rău, dar nici atât de bun încat sa urmez cariera de jucător. În orice caz, în acel moment nu era posibil să fii jucător și arbitru în același timp, ceea ce cred că era greșit. Am vrut să fiu arbitru și să urmez calea carierei tatălui meu. 

Cum reacționați ca jucător atunci când erați dezavantajat de un arbitru?

Am încercat întotdeauna să nu dezaprob sau să vorbesc prea mult cu arbitrii. De puține ori am întrebat motivul unei decizii, într-un mod foarte politicos, dar în general le-am respectat opiniile. Mă simțeam mai confortabil când erau aproape de incidente și erau încrezători în decizii, indiferent dacă erau greșite sau corecte. 

Puteti sa ne povestiti o intamplare amuzantă de la jocurile oficiate de catre dumneavoastra?

Îmi amintesc că în timpul unui meci amical Anglia – Spania, la Birmingham, stadionul Aston Vila, unul dintre asistenții mei și al 4-lea oficial au strigat în sistemul de comunicare: „Kyros, oprește-te, oprește meciul”. Dar eu eram în cealaltă jumătate de teren și concentrat pe un atac promițător. Nu puteam înțelege de ce trebuie să mă opresc și am continuat să alerg la fel ca jucătorii din fața mea. Mingea a ieșit în cele din urmă afară, însă în același timp 4 persoane din echipa de securitate încercau să prindă cu o pătură o domnișoară dezbrăcată, care alerga să-l îmbrățișeze pe Beckham. Toți de pe teren îi priveam și râdeam, cât de rapidă a fost domnișoara și întreaga operațiune, până când persoanele de la securitate au acoperit-o cu o pătură și au ghidat-o în afara terenului. 

Dar o întâmplare mai puțin plăcută?

Vă voi spune despre cea mai mare dezamăgire a mea ca arbitru. După multe sezoane de succes, am fost invitat și am participat la seminarul FIFA cu toți candidații la Cupa Mondială 2006, la Frankfurt. Am trecut cu succes toate testele (Legile jocului și testele video, testele medicale și de fitness). O săptămână mai târziu, am fost selectat de Comisia de Arbitri FIFA, printre cei 10 arbitri europeni pentru a participa la Cupa Mondială 2006 din Germania. Mai rămasese doar o singură condiție: 2 din 3 arbitri asistenți greci să treacă testul fizic. Nu mi-aș fi imaginat niciodată că doi dintre ei vor eșua la sprinturi în așa fel. Limita de timp a fost de 6 secunde și amândoi au făcut 6:01. Deci, pentru o fracțiune de secundă, și nu din cauza mea, am pierdut cea de-a doua Cupă Mondială. Mi-a fugit pământul de sub picioare când arbitrul meu asistent Bozatzidis Dimitris, care a trecut cu succes, m-a sunat după test și, plângând la telefon, mi-a spus ce s-a întâmplat. Deși a existat suficient timp pentru a da șansa unui alt arbitru asistent grec să candideze, în cele din urmă decizia fusese luată. Am pierdut Cupa Mondială. Un an mai târziu, noiembrie 2007, mi-am pierdut și tatăl, care a murit după 5 luni de luptă cu cancerul. Acesta a fost cel mai puternic șoc din viața mea.

Care este cea mai frumoasă amintire din cariera de arbitru?

Sunt incredibil de mulțumit de lunga mea călătorie în arbitraj și am o mulțime de amintiri frumoase. Prima – când am fost selectat pentru Cupa Mondială U-17 din Noua Zeelandă, în 1999, unde am oficiat și finala dintre BRAZILIA și AUSTRALIA. Un turneu final cu mulți jucători tineri care au devenit vedete ale fotbalului în scurt timp: Leonardo, Adriano, Kaka, Alex (BRA), Ishmael Addo (GHA), Àlvaro Meneses (URU), Landon Donovan, DaMarcus Beasley (SUA), Pepe Reina (ESP).

Apoi prima mea participare la Cupa Mondială 2002 din Japonia / Coreea de Sud. A fost prima apariție pentru un grec ca arbitru la acest nivel, din toate timpurile (n.r. și singura până acum). Visul meu și promisiunea față de tatăl meu s-au împlinit!

De asemenea, nu pot uita participarea mea la EURO 2008 –  primul trio de arbitri din Grecia, la acest nivel. O perioadă foarte emoționantă, entuziastă, cu un spirit de echipă extraordinar și o performanță foarte bună cu asistenții mei, până la finalul competiției.

Nu în ultimul rând, finala Jocurilor Olimpice de la Atena din 2004 – Argentina – Paraguay. A fi parte a acestui eveniment sportiv de top la nivel mondial este uimitor. 

Ați avut o carieră impresionantă la care mulți ar visa. Aveti vreun regret?

Nu. Nu regret niciodată nimic care m-a făcut să zâmbesc măcar o dată. Iert foarte repede, îmi place să creez și să descopăr. Nu rămân în trecut. Încerc să învăț din asta. 

V-ati retras din activitate desi puteati continua inca 2 ani. De ce ati luat aceasta decizie? Au mai existat momente, de-a lungul timpului, in care ati vrut sa renuntati la arbitraj?

Încep, în primul rând, de la ultima întrebare. În viața mea nu m-am gândit niciodată să renunț la ceva ce încep și îmi place. Am decis să renunț și vă explic de ce. A fost un moment dificil și deloc norocos în viața mea. Totul s-a întâmplat în câteva secunde.

Mergeam pe stradă când am văzut două cadre medicale încercând să țină o persoană care era să cadă de pe targă, în timp ce intenționau să o introducă în ambulanță. M-am dus imediat să ajut, am luat pacientul și l-am tras înapoi pe targă. Asta a fost. Am simțit ceva în spate. Câteva secunde mai târziu, spatele meu era blocat și îmi sprijineam corpul în față. A trebuit să amân antrenamentele și am început reabilitarea cu fizioterapii etc. Până în acel moment, calendarul meu de arbitraj era ocupat cu jocurile din UEFA Champions League, meciurile interne, meciurile locale și în alte asociații naționale, cursurile pentru Cupa Mondială 2009, meciuri FIFA și turnee finale. La două zile după incident, am fost la un spital de specialitate și am făcut o radiografie. Am primit rezultatele și părerea doctorului.  

Medicul meu mi-a spus: „Kyros, ținând cont de ceea ce vedem la coloana vertebrală, nu mai este posibilă continuarea unui program atât de încărcat cu activități de intensitate ridicată. Va fi foarte riscant. Trebuie să îți spun că, datorită unei bune întăririi a mușchilor spatelui, nu ai realizat că această problemă era deja acolo. După acest incident de pe stradă, ai mutat osul într-o poziție proastă. Ai putea să alergi doar pe suprafețe moi de acum înainte, dar dacă vrei să-ți continui cariera, cu siguranță trebuie să recurgem la o intervenție chirurgicală, cu o perioadă suficient de lungă de reabilitare”. Mi-am spus să încerc măcar să fac un test fitness. Am anulat și am refuzat toate invitațiile din alte țări. Mă pregăteam alergănd doar pe iarbă, cu accelerări ușoare, până să mă duc la testul fitness UEFA. La ultimul meu antrenament, cu o zi înainte de a călători în străinătate, eram pe pista de alergare și lângă mine un mare sprinter care a urmarit tehnica sprintului in incercarile mele, pentru a obține un rezultat bun. Când am discutat problema mea, mi-a spus că îmi asum un risc. Într-unul din ultimele mele sprinturi, am simțit o mică durere. Prea târziu, am spus că voi încerca. Am călătorit pentru testul fizic UEFA. Mă simțeam atât de bine la încălzire. Fac câteva încercări mai scurte fără probleme, fac dinamic din nou fără probleme. Din păcate, în al 3-lea sprint, pentru câteva fracțiuni de secundă, piciorul meu este blocat, pierd timp și ajung puțin târziu. M-am temut de ceva mai rău dacă aș încerca din nou. Asta este. Am spus că a fost o încercare bună, dar trebuie să renunț. Zâmbeam în drumul de întoarcere la hotel, în autobuz. Le-am spus lui Hugh Dallas și lui Yvan Cornu: „Băieți, vă mulțumesc foarte mult! De acum înainte sunt disponibil să urmăresc meciurile din tribună!”. Nu m-au crezut. Nu am spus niciodată în public sau la UEFA ceea ce mi s-a întâmplat, cât am suferit și cât am încercat. Dar știi, îmi place să anticipez provocările, indiferent dacă pierd sau câștig. Scopul este să fii acolo, pe teren și să faci tot posibilul pentru a reuși. Am considerat că sunt în afara țintelor mele – să particip la Cupa Mondială 2009, să am o finală UEFA. Toate aceste ținte au nevoie de o pregătire specifică și nu aș putea să o fac chiar și cu o operație în avans, dar cu o perioadă lungă de inactivitate. Da, aș putea alerga din nou, aș putea oficia 100% meciuri interne, mai puține meciuri internaționale decât înainte. Și ce dacă? Care este ideea de a rămâne arbitru FIFA după 4 luni de recuperare, să zicem, cu câteva meciuri într-un an, doar pentru a ține un loc care ar putea fi ocupat de cei mai tineri? Deci, am decis să renunț. Nu regret asta. În scurt timp, mi s-a cerut să preiau rolul de manager de dezvoltare a arbitrilor în Federația Elenă de Fotbal, proiectând întreaga structură. Mai târziu, am avut marele privilegiu de a mă alătura Comitetului de Arbitri UEFA și sunt foarte fericit că încă îmi susțin și ofer servicii în calitate de „Senior CORE course leader” și membru „The UEFA Refereeing Development Panel”.

Care sunt cei mai importanți jucători pe care i-ați arbitrat?

Wow! Sunt multi! Cred că ar trebui să fac o echipă. Buffon, Maldini, Hiero, Rivaldo, Beckham, Ronaldinho, Inzaghi, Kaka, Giggs, Figo, Zidane, Eto, Deco, Ronaldo. Am avut norocul să fiu în categoria „Ellite” – UEFA timp de 9 ani, cu atâtea meciuri importante. Dacă încerc să-mi amintesc, sigur îmi vor veni mai multe nume în minte.

Care considerați că a fost cel mai important joc din cariera? Dar cel mai frumos stadion unde ați oficiat?

Unul dintre cele mai bune din punct de vedere calitativ, cu 5 goluri și rapid ca joc, a fost a doua mea semifinala de Champions League: Manchester United – AC Milan, în 2007 (scor: 3-2).

Îmi amintesc, de asemenea, un joc deosebit de important în toate aspectele dintre SERBIA și BOSNIA HERZEGOVINA (scor: 1-0), pentru calificarea la Cupa Mondiala 2006, în fața a aproape 100 de mii de oameni, pe ‘’Maracana’’ din Belgrad, după războiul catastrofal din ex-Iugoslavia! Nu vă puteți imagina cât de grozav m-am simțit după finalul meciului. Jucătorii erau gata să lupte de la intrarea pe terenul de joc chiar și pe acel tunel lung, o tensiune ridicată în tribună, dar după fluierul final, jucătorii ambelor echipe au părăsit terenul îmbrățișându-se unul pe altul. Uimitor! Membrii Comitetului Executiv FIFA și-au exprimat aprecierea sinceră după acel meci. Cred că jocul respectiv a fost și „biletul” pentru a fi selectat pentru a doua Cupă Mondială din cariera mea, cea din Germania 2006.

Mi-a plăcut foarte mult stadionul Wembley și atmosfera entuziastă de la Liverpool și Barcelona. Dar am avut un noroc incredibil când am avut ocazia să simt pasiunea fotbalistică a Americii Latine, ca observator de arbitri, la Montevideo (Uruguay), despre care trebuie să spun că este unul dintre monumentele istorice ale fotbalului, și pe stadionul National din Lima (Peru). Mii de oameni în tribune, un public spectaculos și entuziasmat.  

Ați avut un arbitru ca model?

Modelul a fost tatăl meu. Desigur, a fost mentorul și antrenorul meu. Încercam să urmăresc mulți arbitri de top în toată cariera mea. Păstram întotdeauna abilitățile bune și pozitive ale fiecăruia. Am încercat să mă adaptez, de exemplu, la modul în care unii arbitri și-au folosit personalitatea și managementul jucătorilor prin diferite abordări. Am avut în vedere și am studiat abilitățile care conduc la soluții bune pe teren.

Cum era arbitrajul în perioada dumneavoastră și cum este astăzi?

Era o diferență uriașă în comparație cu vremurile mai vechi, dar nu atât de mare comparativ cu perioada recentă. Cred că am făcut parte dintr-o generație de arbitri care au testat totul. În primul rând, în termeni de fitness. Am alergat toate tipurile de teste de fitness (sprinturi pe distanțe scurte, test Cooper, test Yo-Yo, Yo-Yo dinamic, intervale FIFA). Așadar, am fost testați să spunem, pentru a oferi feedbackul final pentru implementarea corectă a limitelor și testelor de astăzi legate de nevoile reale dintr-un joc. În ceea ce privește Legile Jocului, ce îmi pot aminti? Definiții DOGSO / SPA, cartonașe roșii pentru atacul din spate sau din lateral, lovituri libere indirecte pentru pasa înapoi și întârzierea reluării jocului, interpretarea ofsaidului – interferența cu un adversar, golul de aur etc. 

Puteti face un top al arbitrilor de-a lungul timpului? Dar al arbitrilor din generatia dumneavoastra?

Aș vrea să spun că sunt incredibil de mulțumit că am avut ocazia să colaborez și să mă bucur de momente uimitoare pe teren și în afara acestuia cu cei mai buni arbitri ai lumii. Nu au fost doar colegii mei, au fost și sunt în continuare prieteni foarte buni: Colina, Dallas, Frisk, Merk, Urs Meyer, Rossetti, Busacca, Larionda, Ruiz, Simon. Pot spune că am fost prezent în două generații de arbitri. De asemenea, am admirat felul în care arbitrii mai în vârstă decât mine oficiau meciuri, precum Marc Batta, Angioline, Ponet, Krug, David Eleray. Cu siguranță am uitat câteva, în acest moment. De regulă, oamenii își amintesc întotdeauna rapid de atacanți, datorită golurilor din anumite momente și a competițiilor majore pentru țara lor sau pentru echipele lor preferate. A-mi aminti arbitrii mei de top preferați, este ca și cum ai încerca să-ți amintești toți jucătorii din apărare. Și unii și alții sunt eroii invizibili care păstrează echilibrul unui meci. Aceștia sunt oameni cu o mulțime de abilități bune de management și leadership. Îmi pare rău, dacă am uitat unele nume, după 11 ani de carieră internațională din cei 25 ca arbitru pe terenul de joc.

Ce tip de arbitru ati fost? Dumneavoastra ati oficiat in spiritul jocului sau in litera legilor?

La începutul carierei mele de arbitru amator, am fost suficient de strict și hotărât cu avertismentele, aplicând „litera”. În al doilea an de arbitraj, am avut recordul de cartonașe roșii în competiția locală pe doi-trei ani. Până când mi-am dat seama cât de important este să comunic mai mult cu jucătorii, cum să le citesc abilitățile, chiar și ce fel de suflet au, pot spune. Avantajele de a-i face pe jucători să înțeleagă decizia ta printr-o singură expresie și mai puține cuvinte au fost imense în timpul carierei mele. Îmi amintesc în multe jocuri, în special în ultimii 6 ani, cum jucătorii mi-au respectat deciziile. Cum au acceptat o decizie chiar dacă au avut îndoieli și, să spunem sincer, chiar și eu mă înșelam uneori! Jucătorii vor să simtă că arbitrul este mereu acolo, la fiecare provocare, la fiecare abatere, lucrând proactiv, protejându-le siguranța și respectând imaginea fotbalului. Antrenorii și jucătorii citesc, de asemenea, arbitrul înainte de meci. Am știut ce să fac de la început, arătând încredere în mine, distrugând dorințele lor de a influența oricare dintre deciziile mele.

Nu am iertat niciodată înșelăciunea (simulare, presupuse accidentări, întârziere deliberată a jocului). Vreau să văd cum „curge” jocul, cu mai mult fotbal, cu aplicarea avantajului atunci când este necesar, decât pierderea tactică de timp și greșeli aproape de linia pentru contactele minore. Pfff, urăsc asta! În orice caz, am lucrat mult la autocritică. Am urmărit multe jocuri ale echipelor înainte de a le oficia. „Arbitram” meciul din ziua următoare în mintea mea relaxându-mă pe pat sau noaptea în timpul somnului. În ceea ce privește litera Legilor Jocului, pot spune că de câteva ori am folosit spiritul, care astăzi este litera. Sunt foarte mulțumit de cele mai recente modificări ale IFAB. Aici trebuie să-mi adaug aprecierile și mulțumirile unei alte persoane “workaholic” în arbitraj, domnul David Eleray. 

Cum l-ați caracteriza pe arbitrul Vassaras în trei cuvinte?

• Pasionat de arbitraj (fotbal)
• Om de echipă
• Corect cu toți

Cu siguranță ați făcut greșeli ca arbitru. Ne puteți spune care a fost cea mai importantă și cum ați reușit să treceți peste ea?

Desigur, am făcut și nu uit niciodată să le evaluez și să le folosesc ca exemplu pentru tinerii arbitri. A fost o greșeală în acel ultim minut al timpului suplimentar de la meciul Deportivo La Coruna – Manchester United, din UEFA Champions League. Încă imi amintesc când Paolo Bergamo, o legendă a arbitrajului, a venit în vestiar după meci și mi-a spus că pe cât de mulțumit a fost de performanța mea în toate cele nouăzeci de minute atât de dezamăgit a fost cu doar o secundă înainte de final. „De ce nu ai rămas la prima impresie? Am văzut pe expresia ta că vei da un cartonaș roșu corect. De ce ai încercat să cauți o confirmare de la colegii tăi?”. Avea perfectă dreptate. Cu un minut înainte de final, ajutat și de suprafața foarte umedă, de la o ploaie continuă pe tot parcursul meciului, Tristan de la Deportivo a făcut un contact puternic „picior la picior” dintr-o parte, în momentul în care David Beckham a lovit cu forța mingea în cealaltă jumătate unde erau toți ceilalți, cu excepția portarului de la Man. United, fiind ultimul atac. Am fluierat și am fugit imediat, la locul loviturii, gata pentru un cartonaș roșu. În același timp, am folosit sistemul de comunicare și am strigat către al 4-lea oficial și asistentul de pe acea linie de margine: „Cartonaș roșu, băieți, roșu, roșu.“. Doamne, nici o confirmare, nici un răspuns, nici măcar un cuvânt! Apoi, apropiindu-mă de locul abaterii, timpul de a primi informații era limitat. L-am întrebat mai întâi pe al patrulea oficial și apoi pe asistent: „Roșul este bine, da?”. Culoarea cartonașului a început să se schimbe din portocaliu în galben în mintea mea. Unul dintre ei a spus: „Cred că galbenul este suficient”, iar celălalt a confirmat. Am facut o greșeala. Din fericire, fără o accidentare gravă a jucătorului.

Care este mai importanta: pregatirea teoretica, cea fizica sau psihologica? Cat timp le acordati saptamanal, când erați arbitru?

Detaliile fac diferența. Trebuie să încerci să fii bun în toate. Arbitrajul, așa cum le spun întotdeauna arbitrilor și la cursurile UEFA CORE înseamnă: învață, muncește și bucură-te. Pentru a te bucura trebuie să fii mereu pregătit, cu mintea limpede înainte de a oficia un joc. Ori de câte ori primeam o delegare, mă concentram pe deplin la pregătirea meciului, punând deoparte orice problemă de serviciu sau obligații familiale ori evenimente sociale. A trebuit să urmez un anumit mod de viață în cariera mea de arbitru. Am urmat programe specifice de antrenament, cu patru antrenamente șaptămânale pe terenul de joc. Mă pregăteam ca un jucător profesionist, dar de multe ori singur. De asemenea, îmi amintesc că înainte de turneele finale majore călătoream o dată pe lună de la Atena la Salonic (500 km) pentru a mă antrena împreună cu asistenții mei, timp de trei până la patru zile. De patru ori pe an, am făcut toate analizele de sânge și urină necesare pentru a-mi verifica starea de sănătate și pentru a urma sfaturile nutriționistului meu despre dietă și consumul de vitamine și minerale. Este adevărat că mi-am rezervat un timp dedicat studiului Legilor Jocului mereu, înainte de a fi anunțat un test teoretic. Dar pentru mine mai util a fost atunci când am discutat cu colegii mei posibile incidente care pot avea loc, pe baza evaluării post-meci sau când mă uitam la alte jocuri. Întotdeauna am încercat să găsesc soluția și reacția mea corectă dacă asta s-ar întâmpla la unul dintre meciurile mele viitoare. Am fost foarte concentrat pe cum să comunic rapid, chiar și prin „coduri” cu asistenții mei. Aveam protocolul nostru de comunicare. Așadar, am studiat fiecare expresie facială a acestora, fiecare semnal discret care mă putea ajuta să recunosc sau nu natura unei încălcări. Contactul vizual între colegii mei era obligatoriu, indiferent de orice alt sistem de comunicații electronice. În timpul carierei mele, eram medic, kinetoterapeut, psiholog, antrenor, obținând experiență din toată viața mea în sport. Am învățat și mi-am făcut singur bandajarea gleznelor, masajul de încălzire etc.

Care este principala calitate a unui arbitru de fotbal și ce alte calităţi trebuie să aibă pentru a ajunge un arbitru de top?

Este important să iubească și să îi placă fotbalul și spiritul său sportiv unic pentru a deveni arbitru. Să-i placă să facă parte din joc, asigurându-se că jucătorii vor respecta siguranța adversarului și imaginea fotbalului, respectând și deciziile arbitrilor. Un arbitru de top trebuie să fie un manager de top cu personalitate puternică. Să ofere și să câștige respect din partea tuturor participanților pe teren și în afara acestuia. Să fie conștient și atent nu numai în timpul unui joc, ci și cu mult înainte și după. Să fie pregătit în toate aspectele. A ajunge în vârf este un lucru, a rămâne în vârf este cel mai dificil și important.

Ce rol a avut arbitrajul în viața dumneavoastră?

Arbitrajul mi-a dat posibilitatea să rămân sportiv și să trăiesc mai bine, departe de orice alte provocări. Mi-a întărit personalitatea, modul meu de a-mi atinge țintele, beneficiul de a gândi calm și de a decide sub presiune. Am călătorit peste tot în lume, am cunoscut oameni speciali, mi-am făcut prieteni în fiecare țară și continent. Arbitrajul m-a învățat cum să gestionez o victorie, o pierdere, să stau în fața publicului sau în public, să împărtășesc opinii și să devin consultant și instructor sportiv profesionist. Arbitrajul mi-a schimbat viața.

Ce rol joacă familia în viața unui arbitru de fotbal?

Are un rol deosebit de important. Când devii arbitru, trebuie mai întâi să-ți sacrifici de multe ori timpul personal sau timpul pentru familie. Ți-e dor de weekend și de timp pe care să le oferi persoanelor iubite. Am avut norocul sa am lângă mine persoanele iubite în familie de la începutul carierei mele. Am încercat mereu să umplu timpul pierdut, cu ei. Ai nevoie de sprijin, să fii fericit, să te bucuri de fiecare moment frumos.

De ce ati indruma tinerii sa se indrepte spre aceasta activitate si ce sfaturi le-ati da celor aflati la inceput de drum?

La început aș vrea să știu că vor să fie arbitri pentru că le place fotbalul și nu din alte motive. Îi voi încuraja să facă parte din fotbal ca sportivi, să înceapă călătoria pentru a trăi momentele incredibile ale sportului și – cine știe? – ar putea avea norocul să facă acest lucru în întreaga lume. Îmi amintesc că după participarea mea la Cupa Mondială din 2002 o mulțime de tineri au făcut cerere pentru a deveni arbitri, în orașul meu. Tinerii arbitri trebuie să citească abilitățile jucătorilor: fundași, mijlocași, atacanți, portari. Ei trebuie să înțeleagă spiritul fotbalului și să învețe bine Legile Jocului. Este treaba lor să cunoască regulile mai bine decât oricine în acest sport. Pentru a găsi poziția care să îți permită să obți cel mai bun unghi din care să vezi abaterile de pe terenul de joc, e nevoie de timp și multă muncă. Există oameni care cred că arbitrii pot fi sau trebuie să fie peste tot, precum camerele video. Nu este posibil! Trebuie să fie buni manageri, să știe să păstreze limite în atitudinea lor, în special față de jucători. Să-și folosească personalitatea și autoritatea lor naturală.

Ce vă place?

Ei bine, îmi place să joc fotbal, să lucrez în fotbal și în sport, în general. Îmi place să călătoresc și să mă bucur de momente frumoase alături de persoanele iubite și de prietenii mei. Îmi place vara mai mult decât orice alt anotimp și prefer mai mult să vizitez litoralul decât munții. Îmi place să organizez, să creez, să încerc și să împărtășesc experiențe. Îmi place să ajut, să dau, să sfătuiesc fără să aștept măcar un „mulțumesc”, pentru că mă simt fericit să ofer. Mă bucur foarte mult când s-a dovedit că este unul de succes.

Ce nu vă place?

În general, nu-mi plac oamenii care sunt nervoși și nu spun „mulțumesc” sau „îmi pare rău”. Nu-mi plac persoanele care doresc să câștige faimă fără să facă nimic, doar să pară că au ajutat la un succes. Oamenii care gândesc întotdeauna negativ și cei care nu verifică de două ori înainte de a-i acuza pe alții. Nu-mi place să eșuez, să pierd, insă când nu pot atinge o țintă, nu renunț niciodată și privesc înainte, pentru că accept că viața nu are doar momente frumoase.

Daca vreti sa ne mai spuneți si alte lucruri despre dumneavoastra…

Când am început această frumoasă călătorie în arbitraj, în afară de cariera mea internațională destul de bogată, nu m-am gândit niciodată că aceasta va deveni principala mea profesie. Desigur, a trebuit să risc, să schimb sau să modific, să sacrific alte posibile oferte bune de locuri de muncă, dar niciodată nu regret. Nu m-am gândit niciodată că voi fi chemat să creez un plan internațional de succes pentru arbitrii din afara țării mele. Însă totul este legat de buna comunicare, susținere și relaționare. Sunt foarte fericit să lucrez cu Federația Română de Fotbal și mă simt minunat că am mulți români prieteni buni. Am dezvoltat împreună cu arbitrii o relație puternică și am atins obiective pe care, cu ani înainte, nimeni nu le-a visat. Următoarea țintă este Cupa Mondială. Ceea ce este, de asemenea, foarte important este că arbitrajul românesc are viitor, deoarece o a doua generație tânără va căpăta experiență, va fi capabilă de provocări și să continue o reprezentare de succes la nivel modial. Chiar și în această perioadă dificilă am reușit să fim în contact zilnic, să schimbăm păreri.

Transmiteti-le, va rog, un mesaj tuturor celor care urmaresc site-ul „ScoalaDeArbitri” si iubitorilor fotbalului din Romania.

Apreciez munca dumneavoastră și sprijinul acordat arbitrajului. Este foarte important pentru fotbal, pentru sport, ca oamenii să cunoască persoanele care nu pot niciodată să câștige un joc sau să se bucure de înscrierea unui gol, dar a căror prezență pe teren este să protejeze sportul. Nu există sport fără un oficial de meci. Arătând respect față de arbitraj, crești nivelul fotbalului, faci tot posibilul.

Pentru fanii fotbalului, aș dori să-i rog să se bucure de fotbal ca sport. Să înțeleagă rolul dificil al arbitrilor și să gândească pozitiv. Greșelile fac parte din fotbal. Nu doar cele ale arbitrilor, ci ale tuturor celor care sunt implicați în joc. Mașinile pot face mai multe greșeli decât arbitrii, iar în fotbal avem nevoie de ființe umane pentru a lua decizii. Este posibil să avem încă greșeli în meciurile cu VAR, dar nu clare și evidente. Din cauza naturii sportului, un arbitru, în funcție de unghiul din care vede, poate evalua diferit un incident și tocmai așa poate ajuta un VAR; pentru a oferi cea mai bună imagine posibilă pentru ca arbitrul să ia decizia finală corectă.

KYROS VASSARAS

Data nașterii: 01.02.1966

Locul nașterii: Thessaloniki, Greece

Studii:  University of Management and Economics

Arbitru: 1984 – 2009

Liga 3: 1989-1992

Liga 2: 1992 – 1995

Liga 1: 1995

Ecuson FIFA: 1998 – 2009

Cel mai bun arbitru grec (votat de jucători): 6 ori

Premiu Special FIFA: 2016

Locul 54 în ancheta IFFHS – Cel mai bun arbitru din lume în perioada 2000-2010

Membru al Comisiei de Arbitri UEFA: Decembrie 2009

Membru al „UEFA Refereeing Development Panel”: 2019

UEFA Talents & Mentors, Coordonator de proiect: 2020

Observator – arbitri UEFA / FIFA: 2010

UEFA CORE senior course instructor: din 2013

Intructor oficial FIFA: 2018

Președintele Comisiei Centrale a Arbitrilor (Romania): from 2014

Manager Dezvoltare Arbitraj (Grecia): 2009 – 2012

Limbi cunoscute: Greacă / Engleză / Germană

Hobbies: să joace fotbal, să calătorească, sporturile acvatice 

Turneee finale:

European Under – 16 Championship 1998 (Scoția)

FIFA Under – 17 World Cup 1999 (Noua Zeelandă; finala)

EURO 2000 (Belgia/Olanda) – al patrulea oficial

FIFA World Cup 2002 (Japonia/Corea)

EURO 2004 (Portugalia) – al patrulea oficial

Olympic Games 2004 (Atena; finala)

EURO 2008 (Austria/Elveția) 

Alte competiții:

UEFA Cup (semifinale: 2002 – 2003 și 2007 – 2008)

Champions League (semifinale: 2004 – 2005 și 2006 – 2007)

42 meciuri in grupele Champions League

 

Foto: Kyros Vassaras (arhiva personală)