Arbitrii din Liga 1 au susținut testele fizice înaintea începerii noului sezon

Postat de Bogdan CiocoiuNici un comentariuiul. 10, 2018

Fotografia postată de Federația Română de Fotbal.

În perioada 9-12 iulie, la Cheile Grădiștei, are loc cursul de instruire pentru arbitri, arbitri asistenți și observatorii de arbitri din primul eșalon.

Dimineața zilei de 10 iulie a fost alocată testelor fizice, la care au luat parte toți arbitrii care vor oficia în Liga 1 în sezonul 2018-2019.

Acțiunea s-a desfășurat pe o ploaie torențială, sub atenta supraveghere a președintelui CCA, Kyros Vasaraas, și a celorlalți membri ai Comisiei Centrale a Arbitrilor.

A lipsit motivat Radu Petrescu, cel care împreună cu asistenții Radu Ghinguleac și Mircea Grigoriu, plus al patrulea oficial, Marcel Bârsan, vor oficia partida din Liga Campionilor dintre Cork City și Legia Varșovia, din data de 10 iulie.

În total, lotul de arbitri din Liga 1 va fi format din 24 de “centrali”, 35 de arbitri asistenți, iar lotul observatorilor va avea în componență 26 de membri.

Sursa: CCA

© 2010 - 2013 www.ScoalaDeArbitri.ro Toate drepturile rezervate | Orice reproducere parţială sau integrală a conţinutului acestui site, fără acordul în scris al autorului se pedepseşte conform legilor în vigoare. 

~ SITE-URI UTILE ~

Photo of Milford Sound in New Zealand!Photo of Milford Sound in New Zealand!Photo of Milford Sound in New Zealand!Photo of Milford Sound in New Zealand!