Absport.ro le-a oferit arbitrilor județului 40 de echipamente JOMA

Postat de Bogdan CiocoiuNici un comentariuapr. 29, 2017

Arbitri-Alba_echipament_Absport_600x399Printr-un acord de colaborare, încheiat între Absport.ro și Asociația Județeană de Fotbal Alba, 40 de arbitri județeni au primit un echipament nou, de la firma JOMA, firmă care îmbracă și ”cavalerii fluierului” din primele 3 eșaloane ale fotbalului românesc! Se dorește o relație strânsă între cele două părți, în ideea de a fi promovat în mare măsură fenomenul sportiv, în acest caz – fotbalul!

După sistemul de comunicare, măsură menită să crească calitatea arbitrajului, cavalerii fluierului din Alba punctează și la imagine în următoarele jocuri. Site-ul Absport.ro a oferit, în urma unui parteneriat cu AJF Alba, 40 de seturi de echipament, destinate arbitrilor județeni.

„Este un început, acest proiect de colaborare, și ne bucurăm că o parte din arbitrii din Alba vor purta aceste echipamente. Contează imaginea, capitol la care am lucrat intens în ultima vreme. Ne-am propus să devoltăm sectorul arbitrajului, am achiziționat acele sisteme de comunicare, acum am reușit prin acest parteneriat să le oferim echipamente”, a declarat Cristian Petropulos, președintele AJF Alba.

Absport.ro a încercat în repetate rânduri, „în cinstea sportului local”, precum sună sloganul platformei online, să contribuie la dezvoltarea fenomenului sportiv.

„Această idee, acest principiu, stă la baza Absport.ro, încă de la lansarea acestui proiect, care în această toamnă va împlini doi ani! Sportul, fie și el la nivel județean, reprezintă un mare ambasador al unei comunități, iar promovarea sportivilor reprezintă un semn de mulțumire adus acestora, indiferent de sectorul la care ne raportăm. Misiunea nostră nu înseamnă doar promovare, ci și implicarea în anumite proiecte, precum cel al echipamentelor oferite arbitrilor din Alba. Sperăm la o colaborare pe teremen lung atât cu AJF Alba, cât și alte structuri sportive din județ”, au declarat reprezentanții Absport.ro.

Sursa: absport.ro

 

© 2010 - 2013 www.ScoalaDeArbitri.ro Toate drepturile rezervate | Orice reproducere parţială sau integrală a conţinutului acestui site, fără acordul în scris al autorului se pedepseşte conform legilor în vigoare. 

~ SITE-URI UTILE ~

Photo of Milford Sound in New Zealand!Photo of Milford Sound in New Zealand!Photo of Milford Sound in New Zealand!Photo of Milford Sound in New Zealand!